John Kerry și Serghei Lavrov vor avea o întrevedere în Elveţia. AGENDA discuţiilor
Embed:
Secretarul de stat american, John Kerry și omologul său rus, Serghei Lavrov se vor întâlni astăzi în oraşul elveţian Zurich.
Oficialii vor discuta din nou despre situaţia din Siria şi estul Ucrainei.
Cei doi vor analiza care sunt acţiunile pe care trebuie să le întreprindă pentru a pune capăt războiului care a cuprins statul sirian.
De asemenea, va fi pusă în discuţie şi implicarea Rusiei în conflictul din regiunea Donbass.
Statele Unite au insistat în nenumărate rânduri ca Moscova să-și respecte angajamentele luate la Minsk pentru a ajunge la reglementarea situației din ţara vecină.
După această întâlnire, John Kerry va pleca în oraşul elveţian Davos, acolo unde are loc Forumul Economic Mondial.
Forumul Economic Mondial, John Kerry, Secretarul de stat american, Serghei Lavrov, Zurichtoate TAG-urile
Externe
Externe
- Un nou bilanţ al atacurilor aeriene ruse în Siria: 36 de oameni au murit, printre care şi copii
- Schimbare de poziţie în chestiunea siriană. Rusia se angajează să susţină opoziţia
- Lavrov admite că influența SUA ar putea fi bună pentru soluționarea crizei din Ucraina
- Putin şi Obama au bătut palma! DECIZIA ISTORICĂ luată de cei mai influenţi lideri din lume
- John Kerry: SUA sunt gata să-şi unescă forţele cu Rusia pentru soluţionarea conflictului din Siria