John Onoje a primit cetăţenia Republicii Moldova, după 11 ani de aşteptare
Şi-a implinit visul. După 11 ani de aşteptări, africanul a primit cetăţenie moldovenească. În timpul ceremoniei, el a oferit celor prezenţi o adevărată lecţie de patriotism. John Onoje a declarat că toţi locuitorii Moldovei trebuie să cunoască limba română. Orginar din Sierra Leone, John este cunoscut pentru faptul că a pichetat Preşedinţia şi întreprinderea Registru, solicitând dreptul la vot de rând cu toţi moldovenii.
După ce a fost felicitat de primarul Capitalei, John Onoje a declarat că iubeşte Moldova din tot sufletul. Tocmai din acest motiv îşi doreşte ca toţi locuitorii ţării să vorbească în română. El spune că a luptat mult pentru a obţine cetăţenia moldovenească.
În noiembrie, de exemplu, bărbatul a pichetat Preşedinţia şi întreprinderea Registru, solicitând acordarea drepturilor cetăţeneşti ale Republicii Moldova.
John Onoje a emigrat în Moldova în timpul războiului civil din Sierra Leone, acum 11 ani.