Joia Mare, ziua în care se ÎNROŞESC OUĂLE și se pomenesc morţii
Astăzi suntem în Joia Mare, cea de-a patra zi din Săptămâna Patimilor. În Joia Mare se prăznuiește spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani și vinderea Domnului de către Iuda.
În seara acestei zile creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Din Joia Mare până în ziua de Paști se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.
Joia Mare este ultima zi din Postul Mare în care se fac slujbe pentru sufletul morților. Se crede că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la vechile lor locuințe, unde rămân până în sâmbătă dinainte de Rusalii.
Oamenii aprind focuri în curți, pe dealuri sau în cimitire, pentru ca aceștia să aibă lumină și căldură.
Tradiția spune că în această zi se înroșesc ouăle, pentru că se spune că ouăle înroșite sau împistrițe în Joia Mare nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră.
În credinţa populară, cine doarme în Joia Mare va fi leneş tot anul. De asemenea, se spune că aceste persoane nu vor reuşi să ducă un lucru la bun sfârşit, chiar dacă sarcina este una destul de uşor de îndeplinit.