Jose Mourinho vrea să revină în campionatul Angliei
Antrenorul portughez al echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat că îşi doreşte să revină în campionatul Angliei, acolo unde a pregătit formaţia Chelsea Londra. Într-un interviu acordat unui post de radio din Marea Britanie, Mourinho a spus că Anglia este pasiunea lui.
"Nu voiam să ratez şansa de a lucra la Real Madrid, însă pasiunea mea este Anglia, iar următorul meu pas va fi să mă întorc acolo şi, dacă va fi posibil, să rămân pentru multă vreme", a declarat Jose Mourinho.
Tehnicianul portughez, sub contract cu Real Madrid până în iunie 2014, a antrenat echipa Chelsea în perioada iunie 2004 - septembrie 2007, câştigând cu aceasta de două ori campionatul Angliei, o dată Cupa Angliei şi de două ori Cupa Ligii Angliei. În 2007 a preluat echipa Inter Milano, alături de care a câştigat finala Ligii Campionilor din 2010.
Presa din Anglia scrie că Mourinho este un posibil succesor al lui Sir Alex Ferguson la conducerea lui Manchester United.