Josep Borrell: UE se angajează să contribuie la securitatea energetică a Republicii Moldova
Embed:
Uniunea Europeană se angajează să contribuie la securitatea energetică a Republicii Moldova, a Ucrainei și a Balcanilor de Vest. Declaraţia a fost făcută de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Politică Externă şi Securitate, Josep Borrell, în cadrul Consiliul energetic UE - SUA, care şi-a deschis lucrările la Washington.
"Am contactat principalii noștri furnizori de energie pentru a ne spori pregătirea și pentru a ne asigura că aprovizionarea cu energie rămâne fiabilă, accesibilă și sigură. Nu doar pentru noi, Uniunea Europeană, dar și pentru vecinii noștri – Ucraina, Moldova și Balcanii de Vest."
La Consiliul energetic UE - SUA organizat sub patronajul secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, participă și comisarul european pentru energie, Kadri Simson. Reuniunea are loc în timp ce statele membre ale Uniunii Europene se confruntă cu prețuri record la gaz și electricitate, pe fondul unei creșteri masive a tarifelor la gaze naturale. În context, Josep Borrell a acuzat din nou Rusia că nu ezită să folosească resursele energetice ca armă geopolitică pentru a pune presiune pe Europa. Oficialul a subliniat necesitatea Europei și a restului lumii de a diversifica sursele de energie pornind de la cooperarea strategică în domeniul securității energetice.