Juan Roman Riquelme a revenit la Boca Juniors
Sărbătoare la Boca Juniors! După ce a anunţat că se retrage, Juan Roman Riquelme a revenit la echipa sa de suflet. Argentinianul a fost convins să se întoarcă de către actualul antrenor al formaţiei, Carlos Bianchi.
Juan Ramon Riquelme s-a întors în fotbal, chiar dacă anunţase că se retrage, după ce Boca Juniors a pierdut returul semifinalei Copei Libertadores cu Corinthians, vara trecută. Riquelme şi-a motivat atunci alegerea spunând că se simte obosit şi că nu mai are nimic de oferit clubului.
După ce Carlos Bianchi a fost numit în funcţia de antrenor al celor de la Boca, acesta a declarat în mai multe rânduri că şi-l doreşte la echipă pe Riquelme. Mijlocaşul argentinian, în vârstă de 34 de ani, s-a lăsat convins şi a revenit în lotul echipei.
"Am analizat toate posibilităţile de a acorda echipei premisele necesare pentru a câştiga titlul. Juan Ramon Riquelme este cea mai bună variantă din toate care există în fotbalul argentinian", a declarat Daniel Angelici, preşedinte Boca Juniors.
Campionatul Argentinei a debutat în acest week-end. În primul meci al anului, Velez Sarsfield a învins formaţia Argentinos Juniors cu scorul de 1-0. Golul victoriei a fost înscris în prima repriză de Lucas Pratto.
- Mijlocaşul argentinian Juan Roman Riquelme şi-a reziliat contractul cu Boca Juniors
- Campionatul Argentinei: Boca Juniors - Quilmes, scor 0-3
- Boca Juniors - Union Santa Fe, scor 2-1
- River Plate - Arsenal Sarandi, 4:0. Boca Juniors - San Martin San Juan, 1:1
- Boca Juniors - Club Racing, scor 3:1
- Carlos Bianchi este noul antrenor al echipei Boca Juniors