Jubileu sărbătorit cu MARE FAST! Raionul Ialoveni, ajuns la 40 de ani
Jubileu sărbătorit cu mare fast la Ialoveni. Astăzi s-au împlinit 40 de ani de la crearea raionului. Sute de oameni au venit în Piața Unirii din oraș, unde s-au distrat şi au gustat din bucatele pregătite de gospodine.
Startul sărbătorii a fost dat prin intonarea imnului raionului Ialoveni, care a răsunat în premieră.
Locuitorii raionului Ialoveni au pregătit bucate pe care le-au ornamentat cu simbolurile satului din care provin.
Şi meşterii populari din Ialoveni şi-au prezentat lucrările. Arcadie Gamco a confecţionat caricaturile unor persoane importante din raionul Ialoveni.
"Aceasta este conducerea raionului nostru - domnul președinte Dumitriu, Silistraru, vicepreședinte. Zava de la Cultură Le-am confecționat ca umor. Lasă-i să se uite dintr-o parte cine sunt ei", a spus bărbatul.
Ministrul culturii Monica Babuc s-a născut în satul Bardar din raionul Ialoveni. În această zi, ea a fost alături de consătenii săi.
"Aici am întâlnit consătenii mei care sunt extrem de buni în ceea ce fac. Cu ce v-au întâlnit consătenii? – Cu ce m-au servit? Cu ce numai nu m-au servit? (rade ) Și sarmale și friptură, mămăligă, babă neagră, care s-a încetățenit la noi grație unor persoane", a declarat Monica Babuc.
Şi președintele Parlamentului, Andrian Candu provine dintr-o familie originară din raionul Ialoveni. Prezent la eveniment, Candu a povestit despre rudele sale.
"Sunt și eu într-un fel cu toți voi cei care locuiți în acest raion, deoarece tatăl meu este născut și crescut în Văsieni, deci sunt și eu din Ialoveni. Sunteți poate printre puținele raioane care aveți cu adevărat o creștere economică, demografică și asta înseamnă foarte mult", a spus Andrian Candu.
Raionul Ialoveni a fost fondat în anul 1977 cu denumirea de Kutuzov.
În anul 1988 i-a fost dată actuala denumire. În componenţa raionului sunt 25 primării, care întrunesc 34 de localităţi, inclusiv oraşul Ialoveni.