Jucării ecologice reinventate de americani. A fost inaugurată expoziţia pentru copii şi mămici "Kid's Expo"
Jucăriile clasice din lemn, reinventate de americani, au ajuns şi în Moldova. Diverse maşinuţe sunt prezentate, în aceste zile, la o expoziţie pentru copii de la Moldexpo. Ziua Internaţională a Copiilor a început mai devreme pentru micuţii, veniţi la Kid's Expo, care au dansat şi s-au distrat împreună cu mai multe personaje din poveşti.
"Ne-am jucat cu Peter Pan şi Cindy. Am tras de sfoară, ne-au legat şi trebuia să strigăm. A fost vesel", a spus un copil.
Mulţi micuţi au rămas impresionaţi de jucăriile ecologice, aduse în premieră în Moldova.
"Asta este o invenţie bună pentru copii, ceva bun", susţine o mămică.
"Este o jucărie pentru copii, confecţionată din material pur ecologic, din lemn de mesteacăn. Se poate face un design propriu, iată aşa se pun omuleţii şi este o maşinuţă simplă. Este o jucărie trainică, copilul chiar dacă o scapă jos, ea nu se strică", a spus managerul unei companii, Aliona Bragă.
Multe priviri au atras jucăriile din jeans şi păpuşile handmade.
"Jucăriile din jeans nu au mai fost produse până acum. Acest hipopotam, care este şi îmbrăcat, costă 96 de lei. Jucăriile sunt inofensive pentru copii, plăcute la atingere, se spală bine şi nu provoacă alergie", a menţionat reprezentantul fabricii de jucării, Svetlana Novikova.
"Sunt destul de originale şi drăguţe. Nu am mai văzut aşa ceva", a precizat o femeie.
Preţul jucăriilor ce pot fi cumpărate la expoziţie variază între 35 şi 1000 de lei.
- Ziua internaţională a copiilor străzii: În Moldova, cei mai mulţi minori fără adăpost stau în Capitală
- Limuzinele, "vedete" la o expoziţie din Chişinău. Care sunt preţurile pentru o plimbare
- A fost lansată prima colecţie de jucării ecologice din Moldova. Cine este designerul şi cât costă o piesă
- În atenţia părinţilor! Iată ce activităţi va organiza Primăria Chişinău de Ziua Internaţională a Copilului