Jucătorii echipei naţionale a Andorrei sunt optimişti înaintea meciului cu reprezentativa Republicii Moldova
Jucătorii echipei naţionale a Andorrei sunt optimişti înaintea meciului cu reprezentativa Republicii Moldova din preliminariile Campionatului European din 2020.
Formaţia antrenată de Koldo Alvarez, clasată pe locul 134 în topul mondial, nu are de gând să cedeze uşor puncte echipei pregătite de Alexandru Spiridon, care se află pe locul 171 în clasamentul FIFA.
" Ştim că diferenţa dintre echipa Moldovei şi cea a Andorrei nu este mare, în acest moment. Am venit aici să facem tot ce ne stă în puteri, să ne facem treaba cât se poate de bine", a declarat Ildefons Lima, căpitan naţionala Andorrei.
" Trebuie să ne concentrăm pe jocul defensiv mai mult decât în meciurile precedente şi să avem o posesie mai bună a mingii. Va fi un nou meci pentru noi şi, respectiv, o nouă oportunitate de a scoate un rezultat pozitiv. Tratăm fiecare partidă în acest fel, indiferent de adversar", a spus Koldo Alvares, selecţioner Andorra.
Selecţionerul andorrezilor a studiat naţionala Republicii Moldova şi a evidenţiat câţiva jucători.
" Ioniţă, Cociuc, Antoniuc, Gînsari, Damaşcan, Carp, Cebotaru. Suvorov. "
Meciul echipei naţionale a Republicii Moldova cu reprezentativa Andorrei se va disputa astăzi pe stadionul Zimbru din Chişinău. Partida va fi transmisă în direct şi în exclusivitate de PRIME, cu începere de la ora 19:00.
Sport
- Finlanda susține procesul de reforme și aspirațiile europene ale Republicii Moldova
- Alexandru Spiridon a anunţat lotul final pentru partidele cu Andorra şi Albania în preliminariile Campionatului European din 2020
- PUBLIKA REPORT. Iurie Leancă despre locul Republicii Moldova în noua paradigmă europeană