Jucătorii naţionalei de rugby se gândesc doar la victorie în meciul cu Ucraina (VIDEO)
Haiducii nici nu se gândesc la un alt rezultat decât victoria cu Ucraina! Majoritatea jucătorilor de bază ai naţionalei de rugby deja s-au alăturat lotului, iar singurele absenţe importante de la acest meci vor fi fraţii Arhip. Cu ucrainenii va juca şi Vadim Cobîlaş, care va ajunge în Moldova în ziua meciului.
Pentru a putea spera la câştigarea Grupei 1B din Cupa Europei pe Naţiuni şi a promova în prima divizie valorică a competiţiei, naţionala Moldovei de rugby are nevoie doar de victorie în partida cu Ucraina.
"Vom face tot posibilul ca să câştigăm acest meci. Avem nevoie de victoria cu Ucraina. Vom da totul pe teren şi să devenim campioni europeni, sezonul 2013-2014", a spus jucătorul Moldovei Maxim Gargalîc.
"De opt-nouă ani de zile nu mai reuşim să promovăm. Mereu ne oprim la un pas. La moment suntem foarte pregătiţi. Băieţii vin din campionatele externe unde trei luni de zile ne-am aflat în pregătire fizică", a menţionat jucătorul Oleg Prepeliţa.
Din lot vor lipsi din nou fraţii Dumitru şi Victor Arhip, ambii accidentaţi. În schimb, la echipă a revenit Igor Orgheianu, care a lipsit la ultimul meci, cel cu Polonia. Vedeta "haiducilor", Vadim Cobîlaş va fi prezent cel puţin pe banca de rezerve, şi asta în condiţiile în care, cu o zi mai devreme are meci în campionatul Angliei.
"Are cursă Londra - Bacău, cu avionul. De acolo îl luăm cu maşina. El a solicitat. Noi am fost împotrivă. El a vrut foarte mult ca să fie alături de echipă. Este îmbucurător pentru că va da încredere, va da putere pentru a învinge Ucraina", spune jucătorul Vasile Revenco.
Meciul Moldova - Ucraina se va juca sâmbătă, pe stadionul Dinamo din capitală, de la ora 16:00.
- Jucătorii naţionalei de rugby a Moldovei, despre partida cu Germania: Este cel mai important meci al anului!
- Naţionala Moldovei de rugby a învins selecţionata Germaniei, scor 30:15
- Sâmbătă va începe cea mai importantă competiţie de rugby din Emisfera de Nord
- Moldova a obţinut a şasea victorie consecutivă în grupa 1B a Cupei Europei pe Naţiuni