Jucătorii naţionalei Moldovei au plecat în Turcia pentru amicalul cu Kazahstanul
"Vrem să începem anul cu o victorie!" Acesta a fost mesajul tricolorilor în ajunul primului meci al naţionalei din acest an, cel cu naţionala Kazahstanului! Şase fotbalişti au plecat în Turcia de la Chişinău, iar restul se vor alătura lotului în Antalya.
"Ne aşteaptă meciuri grele în acest an, iar amicalul acesta este ultima şansă să punem la punct jocul nostru. Şi jucătorii, şi staful tehnic, toţi avem ca obiectiv victoria", a declarat portarul Serghei Paşcenco.
"E important să începi anul bine. Ne pregătim de meciurile oficiale, dar rezultat e important şi în acest meci", a spus jucătorul Petru Racu.
Câţiva jucători ai naţionalei rămân în continuare fără club. Alexandru Suvorov, care este liber de contract din decembrie, consideră acest fapt un avantaj pentru selecţionată.
"Jucătorii fără cluburi sunt foarte bine pregătiţi. Sunt mereu gata să dea probe la vreo echipă. Chiar şi eu, ultimele două luni mă pregăteam intens ca să fiu în formă bună", a declarat jucătorul Alexandru Suvorov.
Meciul Moldova - Kazahstan se va juca pe 6 februarie şi va fi ultimul amical înaintea partidei din preliminarii cu Muntenegru, programată la Chişinău, pe 22 martie.