Jucătorul de golf american Tiger Woods a fost amendat
Jucătorul de golf american Tiger Woods a fost amendat pentru că a scuipat pe terenul de golf, duminică, în ultima rundă a turneului de la Dubai. Woods a scuipat lângă cea de-a 12-a gaură, ceea ce constituie o încălcare a codului de conduită al circuitului european. Suma cu care va vi amendat Woods nu a fost dată publicităţii.
Fostul lider mondial în golf, Tiger Woods nu mai ţine de peste un an prima pagină cu performanţele obţinute în golf, dar excelează la capitolul scandaluri, ultima astfel de ipostază petrecându-se în Dubai.
Prezent la turneul European Tour dotat cu premii totale în valoare de 2.5 milioane de euro, Tiger Woods a fost surprins de camerele de filmat în timp ce scuipa pe terenul de joc în timpul rundei finale de duminica.
De altfel, ziua decisivă a Clasicului Desertului a fost şi cea mai slabă pentru american, care a încheiat traseul cu 75 de lovituri, la 3 peste par.
Woods a început runda finală la o lovitură în spatele grupului fruntaş, dar jocul slab l-a făcut pe actualul număr trei mondial să coboare pe locul 20.
În final Woods a încheiat la şapte lovituri în urma câştigătorului Alvaro Quiros din Spania.
Pentru gestul său jucătorul va fi amendat de conducerea circuitului European Tour, însă Mike Stewart, directorul turneului din Dubai, nu a precizat valoarea sumei.
Tiger Woods nu a mai câştigat niciun turneu profesionist din noiembrie 2009, de atunci şi până în prezent jucătorul american aflându-se în cădere liberă atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală.