Judecători fără fotolii, dar împotriva unei iniţiative legislative. Nu vor să fie lipsiţi de imunitate
Nu au ajuns încă în fotoliile de judecători, dar deja se împotrivesc inţiativei de a lipsi magistraţii de imunitate. Vorbim despre proaspeţii absolvenţi ai Institutului Naţional al Justiţiei, care şi-au primit astăzi atestatele de absolvire.
Cei 21 de viitori procurori şi judecători au primit sfaturi de la seniorii justiţiei moldoveneşti.
"Cum spunea Eminescu, la timpul său, că în scaunul judecăţii trebuie să se afle dreptatea, iar mila să se afle la intrarea în instanţă", le-a spus judecătorul Victor Puşcaş.
"Eu am spus că într-adevăr ei sunt supuşi multor provocări şi tentaţii. De aceea trebuie să fie rezistenţi, să se opună, să nu uite că sunt procurori şi judecători", i-a îndrumat procurorul general, Valeriu Zubco.
La rândul lor, proaspeţii absolvenţi au promis că vor face faţă tentaţiilor şi vor încerca să se descurce doar din salariu, care este în medie de 3.000 mii de lei. Totodată, viitorii candidaţi la funcţia de judecător nu sunt dispuşi să renunţe la imunitate şi se opun iniţiativei lansate de deputaţii liberal-democraţi şi susţinută de ministrul Justiţiei.
"Să menţină imunitatea, pentru că factorii de a influenţa justiţia ar deveni mai puţini", a spus un absolvent.
"Retragerea imunităţii judecătorilor îl va pune în fata tuturor celor care vor să-l influenţeze, cumva să-l manipuleze. Bazându-ne pe acest fapt, consider că retragerea imunităţii, în prezent, nu este oportună", a adăugat un alt tânăr specialist.
"Dorim o justiţie corectă, iar pentru asta e nevoie de a asigura garanţii că Executivul, Legislativul, nu se vor implica în puterea judecătorească. De aceea, consider că-i raţional şi normal să fie menţinută imunitatea judecătorilor", a menţionat un absolvent.
Cei 21 de viitori procurori şi judecători, sunt cea de-a patra promoţie a Institutului Naţional al Justiţiei.