Judecătoria Chișinău examinează demersurile procurorilor care cer 30 de zile de arest în privința lui Alexandru Gheorghieș
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, examinează astăzi demersurile procurorilor anticorupție prin care se solicită aplicarea măsurii preventive - arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în privința lui Alexandru Gheorghieș de la Curtea de Apel Bălți, magistrat cercetat pentru îmbogățire ilicită.
La 17 noiembrie Alexandru Gheorghieş a fost reținut de procurorii anticorupţie și plasat în izolator pe un termen de 72 de ore.
Reamintim că marți, procurorii Anticorupţie împreună cu ofiţerii SIS au descins cu percheziții în biroul de serviciu, în mijloacele de transport folosite de magistratul Curţii de Apel Bălţi Alexandru Gheorghieş.
Oamenii legii au constatat că din anul 2014 şi până în prezent, Gheorghieş deţine şi foloseşte bunuri prin intermediul unor persoane terţe. Acestea însă nu au fost incluse în declarația de avere și interese personale, iar valoarea lor depăşeşte substanţial venitul obţinut de Alexandru Gheorghieş pe parcursul exercitării funcției de judecător.
Este vorba despre trei aumobile de lux, o casă de locuit şi alte imobile. Petru Iarmaliuc, procurorul responsabil de caz a declarat că deocamdată în acest dosar, două persoane, printre care Gheorghieş, au fost recunoscute în calitatea de bănuiţi.