Judecătorii riscă să fie demişi dacă încalcă legea de cel mult două ori
Judecătorii riscă să fie demişi dacă încalcă legea de cel mult două ori. Guvernul a aprobat astăzi modificările la statutul judecătorului, menite să disciplineze magistraţii. Noile reguli vor intra în vigoare dacă iniţiativa va fi susţinută şi de Parlament.
La fel proiectul prevede şi noi obligaţii pentru judecători. Aceştia vor fi obligaţi să sesizeze în scris Consiliul Suprem al Magistraturii dacă cineva va încerca să le influenţeze deciziile. Mai mult, Ministerul Justiţiei propune ca toate deciziile judecătoreşti să fie afişate pe pagina web a instanţei.
Unii jurişti, însă, cred că sancţiunile nu sunt suficiente pentru a disciplina judecătorii.
Reamintim că legislaţia este modificată după controversata demisie a lui Ion Muruianu din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.