Judocanul Eugen Matveiciuc a avut o întrevedere cu Masanobu Yoşii
Proaspătul campionul mondial de judo printre cadeţi, Eugen Matveiciuc, a avut o întrevedere cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoşii.
În cadrul întâlnirii oficialul a declarat că este încântat de performanţa obţinută de sportivul nostru la competiţia de la Santiago-de-Chile şi i-a înmânat o diplomă.
"Este un gest foarte frumos din partea lor. Sunt foarte mulţumit că am primit asemenea cadou. Sper ca pe viitor nu îi voi dezamăgi şi voi continua să obţinut rezultate bune", a spus judocanul, Eugen Matveiciuc.
"Recent, antrenorii japonezi au efectuat antrenamente aici şi imediat Eugen a luat această medalie de aur. Imediat se văd rezultate. Asta reprezintă întărirea relaţiilor de prietenie între Japonia şi Moldova", a afirmat ambasadorul Japoniei în RM, Masanobu Yasnii.
"Am fost invitaţi de ambasada japoneză să tragem concluziile din colaborarea Federaţiei Moldoveneşti de Judo şi părţii japoneze, care ne ajută şi ne susţin cu kimono-uri pentru copii, cărţi de judo", a comunicat vicepreşedintele FM de Judo, Victor Florescu.
Federaţia naţională de profil a primit de la japonezi manuale specializate pentru instruirea antrenorilor de judo.
Conducerea forului naţional a anunţat că vrea să organizeze în luna noiembrie, în Japonia, un cantonament pentru judocanii moldoveni.
"Până în 2020, până la Jocurile Olimpice, să avem minimum câte o plecare - două pe an în Japonia. Acolo creşti din punct de vedere al prizelor şi al strategiei în judo", a spus secretarul FM de Judo, Valeriu Duminică.
La începutul acestei săptămâni, performerul momentului, Eugen Matveiciuc, s-a întâlnit cu liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
Cei doi au abordat subiectul performanţei atinse de tânărul judocan şi cum succesul său ar putea contribui la îmbunătăţirea imaginii ţării şi a sportului moldovenesc în lume.
- O nouă performanță în sportul moldovenesc. Judocanul Eugen Matveiciuc a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale din Chile
- Campionul mondial la judo, Eugen Matveiciuc, a fost întâmpinat la aeroport ca un adevărat erou
- Vlad Plahotniuc s-a întâlnit cu sportivul Eugen Matveiciuc. "Mă bucur că în țara noastră sunt asemenea tineri ambițioși și talentați"