A trecut jumătate de secol de când a fost ridicat Zidul Berlinului. Acesta a devenit un adevărat simbol al Războiului Rece, separând blocul socialist de Occident.

Totul a început pe 13 august 1961, când guvernul comunist din Germania de Est a ordonat ca Berlinul de Vest să fie separat de cel de Est cu sârmă ghimpată şi păzit de 40.000 de soldaţi. Decizia a fost provocată de faptul că în Berlinul de Vest, după război a fost menţinut sistemul democratic, ca urmare a prezenţei acolo a trupelor americane, britanice şi franceze. Datorită acestui fapt, tot mai mulţi germani din est se refugiau acolo de persecuţiile autorităţilor comuniste.

Primele elemente de beton au fost adăugate timp de câteva zile, în 1961. Totuşi, versiunea finală şi cea mai sofisticată a zidului a fost construită în 1975. Germania de Est dorea, astfel, să-i împiedice pe cetăţenii săi să emigreze în Vest. Înainte de ridicarea zidului, cei care stăteau în Berlinul de Est puteau măcar să-şi viziteze rudele aflate de cealaltă parte, chiar dacă trebuiau să urmeze o procedură umilitoare.

Între zidul de beton şi sârma ghimpată de lângă el exista aşa-numita "Fâşie a morţii". Aceasta era patrulată de soldaţi care aveau dreptul să-i omoare pe cei care încercau să ajungă în Berlinul de Vest. Numărul celor care au murit în încercarea de a fugi încă nu este sigur. Unii vorbesc despre 169 de persoane împuşcate, alţii spun că aceştia au fost cu 100 mai mulţi.

Zidul a căzut pe 9 noiembrie 1989, după ce oficialii est-germani au publicat un decret în acest sens, ca urmare a acţiunilor de protest cu participarea a zeci de mii de oameni. Acesta a fost unul dintre primii paşi care au dus la reunificarea Germaniei.