Jumătate din tinerii care au beneficiat de burse de studii peste hotare nu revin în ţară
Jumătate din tinerii care au beneficiat de burse de studii peste hotare nu revin în ţară. Aceasta este concluzia unui studiu privind exodul de creiere, realizat de Institutul de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale "Viitorul". Potrivit studiului, tinerii sunt atraşi de noi oportunităţi în carieră, de salarii mari şi de condiţii mai bune de viaţă în străinătate.
De asemenea, autorii studiului constată că exodul de creiere a cauzat dificultăţi serioase în învăţământul universitar din Moldova. Universităţile duc lipsă de personal academic înalt calificat, cu experienţă internaţională, care să influenţeze sectorul economic, social şi politic. Potrivit studiului, cererea mică pentru forţa de muncă înalt calificată pe piaţa internă face ca o bună parte din specialiştii din Republica Moldova să emigreze. Această situaţie poate genera probleme majore pentru dezvoltarea economică.