Juniorii care pot fi considerați speranțele fotbalului moldovenesc
În ultima perioadă amatorii de fotbal moldoveni nu au prea multe motive de bucurie. Echipa noastră naţională a ajuns pe locul 165 în clasamentul mondial, iar victoriile se transformă în sărbători pentru suporteri.
La reuniunea lotului selecţionatei de juniori până la 17 ani au fost prezenţi 4 jucători, care evoluează în străinătate şi pot fi consideraţi drept speranţe ale fotbalului moldovenesc.
Portarul Sebastian Agachi şi-a început cariera la Zimbru Chişinău, iar de un an este legitimat la Academia de fotbal "Gheorghe Hagi" din România.
Constantin Brânză este discipolul clubului de fotbal Buiucani. Câţiva ani în urmă mijlocaşul, împreună cu familia, s-a mutat cu traiul în Italia. Acolo el joacă pentru echipa din liga a treia valorică, AS Pro Piacenza.
Pe viitor Brânză visează să ajungă la unul din marile cluburi italiene.
Raul Oblac este un alt membru al naţionalei Moldovei de până la 17 ani, care evoluează în Italia. Acesta este legitimat la Frosinone Calcio din Serie B.
Din Portugalia a venit la lot şi Eugeniu Marandici, care reprezintă formaţia Uniao de Leiria.
În perioada 18-20 august reprezentativa de juniori “sub-17” a Republicii Moldova va disputa în deplasare două meciuri amicale cu echipa similară a Lituaniei.
Sport