Juravschi: La desemnarea olimpicilor care vor merge la Soci se va da prioritate sportivilor născuţi în Moldova
Comitetul Naţional Olimpic a anunţat priorităţile pentru Olimpiada de iarnă de la Soci. "Trebuie să educăm şi să evoluăm cu sportivii noştri", a declarat preşedintele Comitetului, Nicolae Juravschi. Lotul olimpic final al Moldovei va fi anunţat abia în toamna acestui an.
Cu un an înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Soci, Nicolae Juravschi a numit principiile prin care se va face selecţia în lotul olimpic de iarnă.
"Am trecut deja de perioada de studiu şi de formare a federaţiilor noastre de iarnă şi ar trebui să educăm sportivii noştri şi să evoluăm cu ai noştri", susţine Juravschi.
În acest moment, patru sportivi născuţi în Moldova şi trei sportivi naturalizaţi reprezintă ţara noastră la competiţiile internaţionale. Toţi şapte au şanse de calificare la Olimpiadă.
"Vom vedea cât de buni sunt cei stranieri. Dacă vor arăta rezultate bune, vom trage concluziile. Dacă nu - mergem fără ei. În toamnă vom anunţa cine pleacă din aceşti sportivi", a mai spus Juravschi.
La ultima ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, Vancouver 2010, Moldova a fost reprezentată de şapte sportivi, dintre care patru au fost naturalizaţi. Următoarea Olimpiadă albă va avea loc între 7 şi 23 februarie 2014, în oraşul Soci, din Rusia.