Justiţia britanică consideră ilegală interzicerea de către poliţie a protestelor Extinction Rebellion
foto: digi24.ro
Justiţia britanică a decretat miercuri ilegală interzicerea de către poliţie a protestelor organizate la Londra de gruparea ecologistă Extinction Rebellion, scrie agerpres.ro.
Poliţia Metropolitană din Londra a anunţat că toate protestele grupului ecologist au fost ilegale începând din 14 octombrie, după ce anterior a impus restricţii protestatarilor după mai multe zile în care a interzis demonstraţiile.
Doi judecători ai Înaltei Curţi au decis că poliţia nu avea dreptul să impună o interdicţie generală pentru "adunare publică" şi nu putea să interzică decât protestele în anumite locaţii.
Unul dintre reclamaţi, Jenny Jones, membru al Camerei Lorzilor din partea Verzilor, a declarat că hotărârea judecătorească reprezintă o "veste fantastică".
"Protestul paşnic este un drept fundamental într-o democraţie şi nu trebuie interzis în mod arbitrar", a afirmat Caroline Lucas, singurul membru al Verzilor din Camera Comunelor.
Extinction Rebellion din Marea Britanie a declarat că are în vedere să dea în judecată poliţia în urma hotărârii judecătoreşti.
"Guvernul nu vrea să se ocupe de urgenţele climatice şi ecologice şi a încercat să ne oprească. Nu vom rămâne tăcuţi", a scris grupul pe Twitter.
Poliţia londoneză a afirmat că este "dezamăgită, însă va respecta decizia instanţei".
"Acum vom analiza cu atenţie hotărârea înainte de a decide următorii noştri paşi", a mai spus poliţia londoneză.
"Această decizie a fost luată după o analiză atentă şi a urmat unei perioade de peste o săptămână de perturbări grave la Londra, care a necesitat un răspuns important al poliţiei în circumstanţe provocatoare", a mai spus ea.
Poliţia a raportat în prima jumătate a lunii octombrie aproape 1.828 de cazuri de arestări la Londra, în principal pentru obstrucţie, adunare ilegală şi infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice.