Justiția italiană a deschis o anchetă împotriva ministrului de interne Matteo Salvini
Justiția italiană a deschis o anchetă împotriva ministrului italian de interne Matteo Salvini, pentru "sechestrare de persoane, arestări ilegale și abuz de putere" în dosarul migranților reținuți la bordul navei Diciotti, a anunțat sâmbătă seară presa italiană, potrivit AFP, citat de hotnews.ro.
Și șeful său de cabinet este vizat de aceeași anchetă, care a fost declanșată de parchetul din Agrigento, un oraș din Sicilia, dar care va fi derulată de-acum de un "un tribunal de miniștri" din Palermo, reședința acestei insule din sudul țării, potrivit mass-media italiene.
Această decizie a venit după audierea a doi înalți responsabili din Ministerul de Interne, audiere condusă sâmbătă, la Roma, de procurorul parchetului din Agrigento, Luigi Patronaggio, care a deschis primul o anchetă asupra acestui caz, căutând să înțeleagă lanțul de comandă și să afle cine a dat ordinul de a interzice debarcarea migranților.
Însă decizia justiției nu a afectat dorința lui Matteo Salvini, șeful Ligii (extremă-dreapta), de a-și continua lupta împotriva imigrației.
"Ei (magistrații, n.r.) mă pot aresta pe mine, dar nu și voința a 60 de milioane de italieni", care majoritar par favorabili politicii sale, a spus el în cursul unei reuniuni politice în nordul Italiei.
ROMÂNIA - UE
- Anchetă la Primăria Chișinău. Vor fi verificate toate gheretele amplasate în oraș și legalitatea lor
- DECLARAŢIE CONTROVERSATĂ: Ce a spus vicepremierul italian, Matteo Salvini despre anexarea Crimeei de către Rusia
- Lituania acuză Rusia de presiune deschisă asupra instanţelor de judecată
- Anchetă la Bălţi după ce o femeie a solicitat ambulanţa, însă a ajuns la spital cu taxiul