Justiţia thailandeză a decis extrădarea traficantului rus de arme Viktor Bout în SUA
foto: fergdawg.blogspot.com
canal tv
Thailanda a decis extrădarea traficantului rus de arme, Viktor Bout, în Statele Unite. Bout va trebui să apară în faţa justiţiei americane pentru acuzaţii de terorism. Curtea de Apel din Thailanda spune că extrădarea va trebui să aibă loc în următoarele trei luni, altfel Bout va fi eliberat.
Sentinţa finală a venit în această dimineaţă. Curtea de Apel din Thailanda a anulat o decizie de acum un an, care respinsese cererea de extrădare formulată de Statele Unite.
Viktor Bout a fost ofiţer al forţelor aeriene sovietice. El a fost arestat pe 6 martie 2008 într-un hotel din Bangkok. Agenţii americani l-au prins când încerca să vândă rachete şi lansatoare de rachete liderilor gherilei columbiene.
În Occident, a fost supranumit "Comerciantul morţii", după ce s-a auzit că de 15 ani, ar fi vândut arme în Africa, America de Sud, talibanilor şi militanţilor Al-Qaeda din Afghanistan.