Juventus - Fiorentina, scor 2:1
Embed:
Juventus a câştigat partida cu Fiorentina în etapa a noua din Campionatul Italiei, disputată la Torino, cu scorul 2-1.
Fundaşul Leonardo Bonucci a deschis scorul în minutul 13, după un corner executat excelent de Andrea Pirlo. Fiorentina a revenit prin Stevan Jovetic în minutul 58, muntenegreanul înscriind al cincilea gol în opt meciuri pentru formaţia viola. Alessandro Matri a adus victoria formaţiei lui Antonio Conte în minutul 65, după o acţiune a lui Simone Pepe.
Juventus a ajuns astfel la 16 puncte în Serie A, fiind la al nouălea meci fără înfrângere. Marchisio şi colegii săi nu au mai pierdut din august, cînd Milan s-a impus cu 2-1.