Juventus a zdrobit AS Roma, scor 4-0
Juventus poate visa la primul său titlu din 2003, după ce a reuşit să învingă Roma cu 4-0. Bianconeri au profitat şi de rezultatul obţinut de AC Milan, care a remizat, scor 1-1, acasă cu Bologna. Meciul zilei în Italia a fost totuşi partida Genoa - Siena, întreruptă timp de 50 de minute din cauza violenţelor în tribune, scor final 4-1 pentru oaspeţi.
În minutul opt al partidei gazdele conduceau deja cu 2-0 după o dublă realizat de Vidal. Eliminarea portarului Stekelenburg în minutul 27 a decis practic soarta meciului. Lovitura de la 11 metri executată de Andrea Pirlo a fost parată de portar, însă tot Pirlo a ajuns primul la minge şi a marcat pentru 3-0. Scorul final a fost stabilit de Marchisio în minutul 52 al meciului.
Juventus a profitat însă şi de rezultatul din meciul Milan - Bologna. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 26 prin Ramirez, iar Milan a reuşit cu greu să egaleze prin Ibrahimovic în ultimul minut de joc. Rossoneri s-au distanţat astfel la trei puncte de liderul Juventus cu patru etape înainte de final.
Partida Genoa - Siena a atras cea mai mare atenţie în etapa a 34-a. Meciul a fost întrerupt timp de 50 de minute la scorul de 0-4, după ce suporterii gazdelor, nemulţumiţi de prestaţia echipei, au aruncat cu fumigene şi au încercat să intre pe teren.
Partida a fost reluată, iar Siena a învins la final cu un categoric 4-1.