Juventus nu are rivali în Italia. Formaţia antrenată de Antonio Conte a învins Inter cu 2-1
La doar trei minute de la fluierul de start, Fabio Quagliarella a deschis scorul pe Giuseppe Meazza în marele derby cu Inter. Atacantul celor de la Juventus a înscris cu un şut din afara careului în vinclul porţii lui Handanovic, acesta fiind golul cu numărul 100 pentru Quagliarella în prima ligă de fotbal din Italia. Totodată, elevul lui Antonio Conte a devenit astfel al patrulea fotbalist în activitate care a marcat în poarta tuturor echipelor aflate în acest sezon al Serie A.
Inter a egalat abia în minutul 54, atunci când Cassano i-a pasat lui Palacio, iar acesta a înscris cu un şut plasat din careu, după ce a depăşit uşor apărarea oaspeţilor.
Peste doar şase minute, Matri a marcat, după o pasă a lui Quagliarella, şi a adus victoria "Bătrânei Doamne".
După 30 de etape, Juventus este lider autoritar, cu 68 de puncte, în timp ce Inter se află abia pe locul şase, cu doar 47 de puncte.