Juventus Torino a fost învinsă de Lazio Roma în etapa a opta a campionatului italian
Juventus Torino a fost învinsă cu 2-1 de Lazio Roma în etapa a opta a campionatului italian. "Bătrâna Doamnă" a suferit prima înfrângere pe teren propriu după 57 de meciuri disputate în toate competiţiile.
Partida a început bine pentru gazde, care au deschis scorul după 23 de minute prin Douglas Costa, aflat la golul său de debut în Serie A.
Fotbaliştii lui Lazio au ieşit mult mai motivaţi de la cabine şi au marcat de două ori în doar 8 minute prin Ciro Immobile.
Torinezii au avut o şansă uriaşă de a egala, însă Paulo Dybala a ratat lovitura de la 11 metri în al şaptelea minut de prelungiri.
Într-un alt meci, Napoli s-a impus cu 1-0 în faţa echipei AS Roma. Lorenzo Insigne a adus victoria formaţiei sale în minutul 20.
Pe 18 octombrie Roma va disputa cea de-a treia partidă în grupele Ligii Campionilor, la Londra împotriva lui Chelsea.
Acest meci va fi transmis în direct de Canal 3 cu începere de la ora 21 şi 45 de minute.
- Festival de goluri în Liga Campionilor! Liverpool a învins echipa slovenă Maribor
- Meci senzațional în Liga Campionilor! Chelsea Londra - AS Roma, scor 3-3
- ARTIFICII TEHNICE AMEŢITOARE! Alvaro Morata le-a oferit lecţii micuţilor de la Chelsea
- Misiune grea pentru Chelsea Londra care va juca diseară cu AS Roma. "Aristocrații" sunt lideri în grupa C