Juventus Torino a fost învinsă de Maccabi Haifa cu 2-0, într-un meci din grupa H a Ligii Campionilor
Juventus Torino a fost învinsă de Maccabi Haifa cu 2-0, într-un meci din grupa H a Ligii Campionilor. Israelienii au început mai bine meciul şi au deschis scorul încă din minutul 7, prin Omer Atzili.
Maccabi a continuat să pună presiune la poarta adversă, a ratat câteva ocazii iar până la finalul primei a reuşit totuşi să înscrie. Omer Atzili şi-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor.
Juventus a încercat să recupere din handicap dar nu a reuşit să o facă până la finalul meciului. Astfel, Maccabi a obţinut prima victorie din faza grupelor şi a egalat-o la puncte pe Juventus, care are doar trei puncte acumulate.
Tot în grupa H, Paris Saint-Germain a obţinut doar o remiză pe teren propriu cu Benfica Lisabona, scor 1-1. Kylian Mbappe a marcat golul parizienilor, după ce a transformat un penalty spre finalul primei părţi. În repriza secundă, a venit rândul Benficăi să beneficieze de o lovitură de la 11 metri, acordată după intervenţia VAR. Penalty-ul a fost transformat de Joao Mario.
După patru runde, PSG şi Benfica sunt la egalitate de puncte care au câte opt.
În grupa F, Şahtar Doneţk, la fel, a remizat, 1-1, cu Real Madrid. "Minerii" au marcat prin Oleksandr Zubkov în meciul de la Varşovia, după ce a reluat cu capul o minge centrată de Bohdan Mykhaylichenko.
Formaţia ucraineană şi-a păstrat avantajul şi a fost la un pas de a obţine victoria dar madrilenii au înscris golul egalizator in extremis, în al cincilea minut de prelungire prin Antonio Rudiger.
Într-un meci din aceiaşi grupă, Celtic a fost învinsă pe teren propriu cu 0-2 de RB Leipzig. Formaţia germană a deschis scorul prin Timo Werner iar zece minute mai târziu suedezul Emil Forsberg şi-a trecut şi numele pe tabela de marcaj. Astfel trupa lui Marco Rose a obţinut un succes important pe Celtic Park.
Graţie acestei victorii, Leipzig a adunat şase puncte şi se clasează pe poziţia a doua în grupa F, cu un punct peste Şahtar care este la cinci puncte în spatele liderului Real Madrid.