Juventus Torino a pierdut derbyul etapei a 22-a din Serie A. "Bătrâna Doamnă", învinsă de Napoli
foto: Ciro Fusco/AP
canal tv
Juventus Torino a pierdut derbyul etapei a 22-a din Serie A. "Bătrâna Doamnă" a fost învinsă de Napoli cu scorul de 1-0.
Unicul gol al meciului jucat pe stadionul "Diego Armanda Maradona" a fost înscris de Lorenzo Insigne, căpitanul napolitanilor, în minutul 31. Italianul a marcat dintr-un penalty acordat gazdelor cu ajutorul VAR, după ce Giorgio Chiellini l-a lovit cu palma peste față pe Amir Rrahmani.
Formația Spezia a furnizat surpriza etapei. Echipa liguriană s-a impus pe teren propriu în fața liderului Seriei A, AC Milan, scor 2-0. Gazdele au marcat ambele goluri în repriza secundă prin Maggiore și Bastoni.
După această etapă lupta pentru titlu s-a încins. AC Milan este pe primul loc, având doar 2 puncte mai mult decât a doua clasată Internazionale Milano, care are și cu un meci mai puțin disputat. Juventus Torino este pe locul 3, iar Napoli pe patru, fiind la 7 și respectiv 9 puncte distanță de lider.