Juventus Torino se va număra printre cele mai mari 40 de valori cotate la Bursa din Milano
Clubul de fotbal Juventus Torino îşi va face intrarea pe 27 decembrie în FTSE Mib, indicele bursier de referinţă care reuneşte cele mai mari 40 de valori cotate la Bursa din Milano, scrie agerpres.ro.
Zvonurile pe marginea acestei informaţii au dus imediat la creşterea cu 10 la sută a acţiunilor clubului, extrem de bine cotat după venirea starului Cristiano Ronaldo în vară.
În schimb, grupul de televiziune Mediaset va fi exclus din FTSE Mib, o lovitură dură pentru principalul acţionar, familia magnatului Silvio Berlusconi, fostul premier al Italiei şi fost patron al clubului AC Milan.
Intrat la bursă în 2001 cu un titlu de 3,7 euro pentru o acţiune, Juventus a pierdut treptat din valoare la Bursă, dar a intrat în reviriment în sezonul 2017-2018 şi a explodat efectiv odată cu venirea vedetei portugheze Cristiano Ronaldo, cu o creştere de 70 la sută.
Tranzacţionată iniţial cu 0,64 euro, valoarea unei acţiuni a urcat până la 1,8 euro pe 20 septembrie, înainte de a se stabiliza la 1,1 euro. Miercuri seara, bursa s-a închis la o valoare de 1,2 euro, respectiv, o capitalizare de 1,1 miliarde euro.