Kaufland a început construcţia primelor 3 magazine în Chişinău. Vor face 1000 de locuri de muncă
Evoluțiile în implementarea proiectului investițional Kaufland în Republica Moldova au fost examinate astăzi, în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu directorul general al companiei Kaufland România, Marco Hößl și directorul proiectului în Moldova, Dona Răpciugă. Kaufland este una dintre cele mai mari companii de comerț cu amănuntul din Europa, cu peste 1250 de magazine în șapte țări.
Compania intenționează să investească peste 100 de milioane de euro în primii trei ani de activitate în Republica Moldova. Totodată, vor fi create cel puțin 1000 de locuri de muncă în următorii 5 ani. În același timp, în viitor compania planifică să investească câte 30-50 de milioane de euro anual.
Reprezentanții Kaufland au menționat că au început construcția primelor trei magazine în municipiul Chișinău, iar ulterior rețeaua va fi extinsă și în afara capitalei.
Prim-ministrul Pavel Filip a încurajat conducerea Kaufland să dezvolte proiectul, accentuând că venirea pe piață a unui investitor atât de important deschide calea și pentru alți investitori străini, dar și sporește competitivitatea operatorilor locali.
"Până la urmă are de câștigat cetățeanul. Interesul nostru este ca oamenii sa aibă acces la produse calitative și să fie deserviți la cel mai înalt nivel", a spus premierul.
Pavel Filip s-a referit și la importanţa susţinerii iniţiativelor de afaceri, subliniind că siguranța și confortul investitorilor este una dintre principalele preocupări ale echipei de guvernare. Premierul a evidențiat acțiunile deja întreprinse pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, printre care reducerea numărului instituțiilor de control, simplificarea procedurilor de raportare, reducerea numărului actelor permisive, punerea în aplicare a conceptului de Ghişeu unic, precum și lansarea reformei legislației muncii.
Reprezentanții Kaufland au salutat măsurile întreprinse de Guvern pentru îmbunătățirea mediului de afaceri.
Totodată, ei au apreciat activitatea platformei Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, care ajută oamenii de afaceri să depășească provocările la nivel procedural și legislativ.
În acest sens, premierul a reiterat deschiderea pentru dialog, exprimând convingerea că temele rămase pe agenda investitorilor vor fi soluționate, inclusiv cu susținerea și expertiza Consiliului Economic.