Kazahstanul a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului
foto: business24.ro
Kazahstanul a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului. Un document oficial în acest sens a fost semnat la Geneva, de către preşedintele ţării, Nursultan Nazarbaev, şi directorul general al organizaţiei, Roberto Azevedo.
Nazarbaev a menţionat că este o zi istorică pentru ţara sa, după negocieri care au durat aproape 20 de ani. El a mai declarat că, în acest răstimp, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 18 ori, ajungând la nivelul ţărilor din Occident.
Organizaţia Mondială a Comerţului reuneşte peste 160 de state. Kazahstanul a depus cererea de aderare în 1996.
Alte 21 de state vor să adere la OMC, printre care Uzbekistan, Belarus şi Azerbaidjan. Moldova a devenit membru al acestei organizaţii în 2001.