Kia GT Concept ar putea primi versiuni Coupe şi Wagon
Kia l-ar putea transforma pe GT într-un veritabil rival al lui Audi A5. Modelul ar putea da naştere unei familii de modele, fiind sugerată posibilitatea dezvoltării a două versiuni de caroserie suplimentare pe lângă coupe-ul cu patru uşi prezentat la Frankfurt.
În timp ce conceptul prefigura o berlină cu motor V6 turbo şi tracţiune spate, versiunea de serie ar putea avea un propulsor mai apropiat de gama constructorului sud-coreean, care ar putea angrena roţile din faţă. Cel mai probabil, este vorba despre un motor otto de 2.0 litri, care ar putea fi supraalimentat cu un turbocompresor şi asistat de un sistem de propulsie hibrid.
Echipa condusă de şeful departamentului de design Kia, Peter Schreyer, a primit undă verde pentru dezvoltarea acestui model abia în noiembrie 2010, deci geneza lui Kia GT a durat mai puţin de zece luni. Modelul este inspirat puternic din conceptul Kee, expus în 2007 la Salonul Auto de la Frankfurt. Versiunile Coupe şi Wagon nu au fost confirmate de oficialii mărcii coreene, fiind vorba de evoluţii ale unui model aflat în curs de dezvoltare.