Kickboxerul moldovean Ştefan Cîrlig vrea victorie în meciul cu românul Dorin Robert
Kickboxerul moldovean Ştefan Cîrlig vrea să mai câştige un titlu la categoria supergreilor. După centura obţinută în decembrie 2013, Cîrlig ţinteşte victoria în meciul cu românul Dorin Robert, care va avea loc în cadrul următoarei Gale KOK de la Chişinău.
Una dintre cele mai tari lupte din cadrul Galei KOK World Grand Prix 2014 va fi cea din categoria supergreilor, în care se vor întâlni moldoveanul Ştefan Cîrlig şi kickboxerul român Dorin Robert.
Luptătorul din Iaşi a disputat 13 partide la profesionişti. Acesta a câştigat nouă, dintre care patru prin knock-out. Alte patru meciuri, Robert le-a pierdut.
"L-am văzut pe adversarul meu, Dorin Robert. Maxim Bolotov s-a luptat cu el, l-a învins. Am privit multe din luptele lui. Mă pregătesc de el. Şi voi face tot posibilul ca să-l înving", a declarat Cîrlig.
Ştefan Cîrlig a devenit cunoscut în luna decembrie a anului trecut. Atunci sportivul moldovean a câştigat centura de campion în piramida supergreilor din cadrul ultimei Gale KOK organizată la Chişinău.
În cadrul următoarei Gale KOK vor avea loc 12 lupte, iar în ring vor intra cei mai buni kickboxeri din Moldova. Cu excepţia lui Cîrlig, la turneu vor participa Constantin Ţuţu, Cristian Dorel, Pavel Voronin şi Maxim Bolotov.
Gala va avea loc pe 19 septembrie şi se va desfăşura la Sala Polivalentă din Chişinău. Pentru prima dată, turneul va fi transmis în direct de Eurosport.