Kievul a amânat Summitul liderilor din Europa Centrală ce urma să se desfăşoare la Ialta
Ucraina a anunţat marţi, 8 mai, amânarea Summitului liderilor din Europa Centrală, prevăzut pentru această săptămână, la Ialta. Informaţia a fost confirmată de purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, citat de agenţia Interfax. Summitul liderilor din Europa Centrală de la Ialta, a fost boicotat de numeroşi invitaţi pentru a protesta faţă de soarta fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko
PUBLIKA.MD aminteşte că mai mulţi lideri din UE şi-au anulat vizitele în această ţară, pe fondul îngrijorării crescânde privind maltratarea în închisoare a ex-premierului Timoşenko. Avocaţii acesteia susţin că Timoşenko este supusă abuzurilor în puşcărie, iar Uniunea Europeană critică dur Ucraina în acest sens, mai ales că procesul opozantei de la Kiev a fost calificat de occidentali drept unul "motivat politic".
Anterior, şi presa germană scria că Angela Merkel ar putea boicota Campionatul European de Fotbal, desfăşurat în Polonia şi Ucraina, în semn de protest faţă de violenţele la care Timoşenco ar fi fost supusă în închisoare.
Cu toate acestea, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, anunţa anterior că ţara noastră va fi prezentă la Summitul de la Ialta, pentru că Moldova are relaţii speciale cu Ucraina. „Suntem vecini şi trebuie să colaborăm pe toate planurile. Consider că problema Iuliei Timoşenko este un caz intern al Ucrainei, care se cere rezolvat în limitele legislaţiei ucrainene şi ale actelor internaţionale”, a mai spus şeful statului, citat de Jurnal de Chişinău.
În octombrie anul trecut, Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru că în 2009 a prejudiciat statul ucrainean cu aproape 130 de milioane de euro.