Kievul, în febra pregătirilor pentru finala Ligii Campionilor
FOTO: realitatea.net
Zile numărate până la cel mai important eveniment fotbalistic din această primăvară, finala Ligii Campionilor.
Organizatorii pun la punct ultimele detalii pentru marele meci de la Kiev, iar pe stadionul Olimpiiski se fac ultimele pregătiri.
Oficialii ucraineni promit că finala Ligii Campionilor Real Madrid - FC Liverpool va fi organizată la cel mai înalt nivel.
"Ucraina a îndeplinit toate cerinţele UEFA referitor la organizarea unui asemenea meci de importanţă majoră. Sunt sigur că la nivel de organizare va fi cea mai tare finală din toată istoria UEFA", a spus Andrei Pavelko, preşedinte Federaţia Ucraineană de Fotbal.
Marea problemă la Kiev este legată de preţurile exagerate la cazare. Din acest motiv deja mii de suporteri din ambele tabere au returnat biletele pentru meci. Însă, în ajutorul acestora continuă să vină locuitorii oraşului Kiev, care le oferă cazare.
"Am postat un mesaj în care am anunţat că pot să ofer cazare pentru 2 suporteri, indiferent ai cărei echipe. Am făcut acest gest pentru a-i ajuta într-o astfel de situaţie dificilă. Oamenii au procurat bilete la meci şi bilete la avion, dar la un moment dat reprezentanţii hotelului le-au anulat rezervarea şi le-au returnat banii. Peste ceva timp, ei au încercat să-și rezerve din nou cazarea la acelaşi hotel, însă preţurile deja crescuseră de 25 de ori", a zis Serghei Ilin, locuitor al Kievului,
Finala Real Madrid - FC Liverpool este programată pentru 26 mai. Meciul va fi transmis în direct de CANAL 3 cu începere de la ora 21:45.