"Kievul şi-a ratat şansa la un viitor european, iar ajutorul din partea Rusiei este singurul pe care mai poate conta acum"
Ajutorul din partea Rusiei este singurul pe care mai poate conta acum Ucraina. De acest lucru sunt convinşi invitaţii emisiunii Fabrika. În opinia lor, ţara vecină este aproape în incapacitate de plată. Iar, Kievul şi-a ratat şansa la un viitor european atunci când a refuzat semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
"Are o singură soluţie, un sprijin necondiţionat din partea Rusiei chiar dacă o bună parte a ucrainenilor nu sunt de acord cu poziţia sa", a declarat expertul în politică externă Bogdan Chireac.
Experţii spun că evenimentele de la Kiev trebuie să fie o lecţie şi pentru Chişinău. "Unde sunt garanţiile securităţii naţionale? Rămâne singur în faţa problemelor cu care se confruntă. Eu cred că este un învăţământ absolut tragic din situaţia care s-a creat acum cu Ucraina şi este învăţământ pentru noi", a menţionat directorul Institutului European de Studii Politice din Moldova, Viorel Cibotaru.
Unii invitaţi au comentat şi suma de 130 de miliarde de euro, cerută de Ianukovici în schimbul semnării acordului cu UE. "Nu a ştiut să aibă limite. Ianukovici nu a înţeles că de fapt Rusia nu are nevoie atât să convingă Ucraina, cât să o folosească în negocierile sale cu Uniunea Europeană", a subliniat jurnalistul Ion Terguţă.
Cu o săptămână înainte de Summitul de la Vilnius, Ucraina a anunţat că nu va semna acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, pe motiv că doreşte să întărească legăturile economice cu Federaţia Rusă.