Kievul şi OSCE confirmă incursiunea a zeci de blindate ruse fără însemne pe teritoriul Ucrainei
Kievul anunță că 30 de unităţi de tehnică militară rusească, inclusiv tancuri, au traversat frontiera cu Ucraina, în ultimele zile. Şi misiunea OSCE din regiunea Donbas denunţă o incursiune rusească. Potrivit observatorilor, trei convoaie cu blindate fără însemne au pătruns în estul separatist al statului vecin.
Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei a anunţat că 11 tancuri şi 16 unităţi de tehnică militară rusească au intrat în regiunea Doneţk. Autorităţile ucrainene încearcă acum să stabilească dacă vehiculele fac parte din aşa-numitul convoi umanitar trimis de Federaţia Rusă.
De asemenea, Kievul a avertizat că nu deţine controlul asupra a peste 400 de kilometri de frontieră cu Rusia. La rândul său, OSCE a înregistrat 70 de blindate, nemarcate, în regiunea Donbas.
Maşinile transportau artilerie grea, precum şi lansatoare de rachete. Pe fondul tensiunilor din estul separatist, Ucraina se confruntă şi cu probleme financiare grave. Recent, Uniunea Europeană i-a oferit Kievului încă 55 de milioane de euro, în cadrul proiectelor regionale.
"La începutul acestei luni, 260 de milioane de euro au fost plătiţi Ucrainei. Sper că foarte curând alte 500 de milioane de euro vor veni", a declarat Johannes Hahn,
comisarul UE pentru politică regională.
În ultimile opt luni, Ucraina a primit de la Uniunea Europeană peste un miliard de euro.