Killer în Capitală! Un bărbat a fost reţinut în momentul în care urma să OMOARE un om de afaceri
Un tânăr de 20 de ani, originar din satul Pîrîta, raionul Dubăsari, a fost reţinut şi este cercetat pentru tentativă de omor.
Suspectul pusese la cale un plan de asasinare a unui om de afaceri de origine cehă. Tentativa a fost zădărnicită de doi complici care au sesizat poliţia.
Suspectul a fost reţinut în flagrant delict, acum 3 zile, în centrul Capitalei, chiar în momentul când intenţiona să-şi atace victima.
La percheziţie, poliţiştii au găsit asupra bărbatului o ţeavă metalică modificată, mănuși și dresuri folosite pentru a se deghiza. Oamenii legii au primit din partea celor doi complici ai suspectului o serie de înregistrări audio.
"- Tu o să stai şi o să supraveghezi.
- Şi tu singur o să te duci, da?
- Eu o să-l sun şi o să-i spun că noi vom întârzia, dar noi să fim demult acolo, pe loc. Şi el ne va aştepta. Un cuţit trebuie şi cred că pe loc o să moară."
În înregistrări, individul recunoaşte că a mai comis crime de acest gen. Nu se cunoaşte deocamdată motivul pentru care voia să îl omoare pe omul de afaceri ceh.
Potrivit procurorilor, suspectul a fost monitorizat timp de o lună. Într-una din zile, individul a fost surprins cum achiziţionează obiectele necesare pentru comiterea infracțiunii dintr-o piaţă din Chişinău.
Tânărul a fost arestat pentru 30 de zile şi riscă să-şi petreacă următorii 10 ani în puşcărie.
Social