Kim Jong-un a criticat întârzierile în realizarea unor proiecte economice
FOTO: publika.md
Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a lansat o serie neobişnuită de critici la adresa unor oficiali din cauza întârzierilor înregistrate în finalizarea unor proiecte economice, scrie agerpres.ro.
Liderii nord-coreeni îi laudă, de obicei, pe oficiali în timpul vizitelor în fabrici. Dar, de data aceasta, mass-media de stat au relatat că liderul nord-coreean a rămas "fără cuvinte" pentru că o centrală electrică a fost finalizată în proporţie de numai 70% şi "consternat" de starea unor căzi "mai murdare decât rezervoarele de peşte".
Phenianul a insistat mult timp pentru progrese economice ca un obiectiv secundar alături de dezvoltarea armelor nucleare.
Cea mai recentă inspecţie a lui Kim a avut loc la patru locaţii din provincia North Hamgyong, la graniţa cu China.
La centrala electrică din Orangchon, liderul nord-coreean a reclamat faptul că numai 70% din instalaţie a fost finalizată, la 17 ani de la începerea construcţiei. La un hotel din oraşul Yombunjin, el a formulat critici pentru că în şase ani de construcţie tencuiala nu a fost încă finalizată.
Cu prilejul vizitei în staţiunea de vacanţă Onfho, el a criticat starea căzilor de baie care erau "murdare, întunecate şi neigienice", a informat agenţia de presă nord-coreeană ACTC.
După ce a vizitat o fabrică de saci, Kim Jon Un a remarcat ''maniera superficială'' în care a lucrat comisia de partid din provincie.
Ceea ce pare să vedem este un lider dornic să proiecteze imaginea unui reformator economic atât în ţară, cât şi în străinătate, comentează BBC în articolul publicat luni.
Kim Jong-un a făcut o promisiune poporului său atunci când a preluat puterea, în 2011. El le-a spus că standardele de viaţă se vor îmbunătăţi şi că va pune în aplicare reforme pentru a construi economia, alături de transformarea ţării într-o putere nucleară.
Acum după ce a declarat că programul nuclear este încheiat, el încearcă să le demonstreze nord-coreenilor că promisiunea sa de progres economic dă rezultate. El dă de asemenea orice vină pentru eşecul finalizării unor proiecte pe oficialii locali ai partidului, mai degrabă decât pe conducerea sa.
Kim pare foarte interesat ca şi mass-media străine să sesizeze acest lucru. Coreea de Nord încearcă să respingă sugestiile potrivit cărora nu intenţionează să se denuclearizeze. Însă progresele în ceea ce priveşte dezarmarea au fost foarte scăzute de la summitul dintre preşedintele american şi liderul nord-coreean care a avut loc în Singapore, remarcă sursa citată.
Acest incident extrem de colorat şi public îl permite lui Kim să susţină că el pune accentul pe economie şi nu pe construirea de arme nucleare.
Ziarul nord-coreean Rodong Sinmun a acordat nouă pagini acestui incident. "În mod normal, astfel de lucruri nu se fac în presa deschisă, care, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, menţine imaginea Coreii de Nord de ţară perfectă", a afirmat analistul Fyodor Tertitskiy de la NK News pentru BBC.

- Phenianul ar putea restitui un prim grup din 200 de loturi de rămăşiţe pământeşti ale soldaţilor americani, ucişi în timpul Războiului Coreei
- Încă un consilier apropiat al lui Donald Trump părăseşte Casa Albă. Cine este acesta
- Liderul Kim Jong Un se ţine de cuvânt. Coreea de Nord a distrus patru situri nucleare și balistice