Kim Kardashian, desemnată cea mai periculoasă celebritate online
Vedeta de reality show Kim Kardashian a fost desemnată cea mai periculoasă celebritate online, deoarece o căutare a numelui acesteia pe internet poate infecta computerele cu viruşi.
Atunci când un utilizator scrie numele "Kim Kardashian" pe un motor de căutare online are cele mai mari şanse să intre pe site-uri de pe care calculatorul său să ia viruşi. În cazul în care caută informaţii despre necazurile acesteia cu surorile sale sau despre comentariile controversate ale soţului vedetei, rapperul Kanye West, utilizatorul are extrem de multe "şanse" să intre pe un site de pe care poate să îşi infecteze computerul cu viruşi, conform companiei de securitate online McAfee.
Pe poziţia a doua în topul de anul acesta, realizat în Marea Britanie, s-a situat top-modelul Naomi Campbell, în timp ce Kourtney, sora lui Kim Kardashian, s-a situat pe locul al treilea.
Topul 5 este completat de cântăreaţa Adele şi de gazda emisiunii "Love Island" Caroline Flack.
În top 10 au mai fost incluse actriţele Rose Byrne şi Emma Roberts, scrie mediafax.ro