Kirilenko, transferat la Brooklyn Nets. Superstarul rus va încasa 6,2 milioane de dolari
Continuă nebunia transferurilor în NBA! Superstarul baschetului din Rusia, Andrei Kirilenko, a ajuns la un acord cu formaţia Brooklyn Nets, care îi aparţine miliardarului rus, Mihail Prohorov. Kirilenko va fi al patrulea jucător nou la echipa din New York.
Andrei Kirilenko va semna cu echipa Brooklyn Nets un contract valabil pe doi ani, perioadă în care va încasa 6,2 milioane dolari. În această vară, Kirilenko a negociat cu finalista Ligii Nord-Americane de baschet, San Antonio Spurs, însă cele două părţi nu au reuşit să se înţeleagă asupra mai multor aspecte.
Kirilenko este al patrulea jucator care s-a înţeles cu Nets în acest intersezon, după Kevin Garnett, Paul Pierce şi Jason Terry. Noul antrenor principal al echipei este Jason Kidd, care recent s-a retras din activitatea de baschetbalist. În sezonul trecut, Kirilenko a jucat la Minnesota Timberwolves. În NBA, rusul a mai jucat pentru Utah Jazz. În 11 sezoane petrecute în NBA, Kirilenko a evoluat în 790 de meciuri.