Klaus Iohannis, premiat în SUA: Lupta anticorupție va continua
Președintele Klaus Iohannis spune că în România trebuie să continue lupta împotriva corupţiei. "Nu există nicio altă cale", a spus preşedintele în discursul ţinut la Forumul American Jewish Committee, organizaţie cu o istorie de 110 ani. Klaus Iohannis a fost invitatul de onoare din cadrul acestei reuniuni şi a fost premiat pentru că a susţinut "statul de drept, democraţia şi libertatea", notează Digi24.
"În timp ce sute de mii de oameni mărşăluiau pe străzile din Bucureşti ca să protesteze faţă de eforturile îndoielnice ale guvernului de a împiedica lupta împotriva corupţiei, preşedintele român Klaus Iohannis a fost de partea corectă a istoriei, în sprijinul transparenţei, statului de drept, democraţiei şi libertăţii. Domnule preşedinte Iohannis, sunt onorat să vă înmânez, din partea AJC, premiul Lumina Naţiunilor pentru 2017", a spus Allan Reich, reprezentant al AJC.
"Accept prestigiosul premiu Lumina Naţiunilor nu pentru mine, dar pentru ţara mea şi pentru poporul român. Credinţa lor în democraţie şi în statul de drept este recunoscută prin acest premiu. Aceste lucruri ne-au adus pe noi ca naţiune acolo unde suntem astăzi. Acest premiu special mă obligă să-mi asum un angajament suplimentar, să-mi folosesc toată puterea de preşedinte al României ca să promovez justiţia, democraţia, domnia legii pentru ţara mea, pentru regiune şi pentru glob. Lupta cu corupţia progresează bine, dar trebuie să continuăm.
Mă angajez să o susţin cu şi mai multă intensitate şi hotărâre. Nu este nicio altă cale. Doamnelor şi domnilor, accept acest premiu ca o recunoaştere a ţării mele şi pentru parteneriatul strategic dinamic şi puternic cu Statele Unite. Ca să-l citez pe preşedintele Trump, dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o în martie acest an: Sunt de deplin de acord că Statele Unite şi România se bucură de un parteneriat strategic vibrant şi puternic. Aştept să-l întâlnesc pe preşedintele Trump săptămâna aceasta şi să lucrăm împreună să facem acest parteneriat şi mai puternic, mai profund, mai amplu şi mai semnificativ pentru ambele naţiuni", a declarat președintele Klaus Iohannis la ceremonia de înmânare a premiului.
Distincția "Lumina Națiunilor" ("Light Unto the Nations") a mai fost acordată în trecut unor lideri marcanţi, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, preşedintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină.
Președintele României Iohannis a scris pe Facebook că este onorat să primească acest premiu și a repetat că este un premiu ce simbolizează recunoașterea meritelor românilor care "apără neîncetat valorile democrației și ale statului de drept".