Klaus Iohannis: Ucraina și Republica Moldova au nevoie să își securizeze calea europeană
Ucraina și Republica Moldova au nevoie să își securizeze calea europeană, a apreciat președintele Klaus Iohannis, în cadrul lucrărilor Consiliului European de toamnă, șeful statului pledând pentru adoptarea la finalul anului a deciziei de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu ambele state, scrie caleaeuropeana.ro.
Șeful statului a participat joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde a pledat pentru susținerea parcursului european al celor două țări.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a menționat faptul că atât Ucraina, cât și Republica Moldova “au nevoie să își securizeze calea europeană”, reiterând așteptarea clară privind formularea, până la sfârșitul anului, a deciziei strategice de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu ambele state.
În cadrul discuțiilor, șeful statului a accentuat importanța securității și a stabilității întregii regiuni a Mării Negre, inclusiv a Republicii Moldova, care se confruntă cu numeroase presiuni din partea Rusiei.
În acest sens, președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea absolută ca UE să continue oferirea de sprijin solid Republicii Moldova.
În context, ca urmare a demersurilor României, concluziile Consiliului European conțin o referire distinctă și la necesitatea continuării sprijinului UE pentru Republica Moldova ca răspuns la provocările cu care acest stat se confruntă ca o consecință a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
De asemenea, concluziile reconfirmă angajamentul UE de a continua să lucreze îndeaproape împreună cu Ucraina, Republica Moldova și Georgia, pentru a sprijini reformele acestora în parcursul lor european.
Liderii statelor membre ale UE au făcut deja un pas semnificativ cu privire la politica de extindere a Uniunii Europene. Consiliul European de la Granada de la începutul lunii octombrie s-a încheiat cu adoptarea declarației prin care liderii europeni au pus bazele lansării procesului de reflecție privind agenda strategică 2024-2029 și au statuat că extinderea UE este “o investiție geostrategică” și că “atât UE, cât și viitoarele state membre trebuie să fie pregătite”.
Marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat prin videoconferință Colegiului Comisiei Europene pentru a evalua progresele privind recomandările executivului european, iar joi s-a adresat liderilor europeni. În ceea ce privește Chișinăul, progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, situația regională actuală și consolidarea capacităților Republicii Moldova de a face față amenințărilor de securitate, precum și aprofundarea relațiilor Chișinăului cu instituțiile europene în domeniul energetic și al justiției, au fost discutate miercuri, la Bruxelles, într-un maraton de întâlniri al premierului Dorin Recean cu doi vicepreședinți ai Comisiei Europene și mai mulți comisari europeni. Totodată, vineri, Guvernul de la Chișinău a aprobat Planul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.