Klaus Iohannis va face o vizită de lucru în Statele Unite şi se va întâlni cu Donald Trump (VIDEO)
Președintele României Klaus Iohannis va face o vizită de lucru în Statele Unite în perioada 4-9 iunie şi se va întâlni cu Donald Trump, citat de Digi24.
Klaus Iohannis va fi primit la Casa Albă de Donald Trump, în 9 iunie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 4-9 iunie a.c. o vizită în Statele Unite ale Americii.
Elementul central al acestei vizite este constituit de întrevederea oficială a Preşedintelui României, Klaus Iohannis, cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, în data de 9 iunie.
Întrevederea celor doi înalți oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia.
Astfel, Președintele Klaus Iohannis va aborda prioritățile de acțiune în cadrul relației bilaterale și va reconfirma angajamentul ferm al țării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil și de încredere al Statelor Unite.
Cu ocazia deplasării la Washington, Președintele României va participa în data de 5 iunie a.c., în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizații American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existență. Cu acest prilej, AJC va acorda Preşedintelui Klaus Iohannis distincția "Light Unto the Nations", cea mai înaltă distincție a organizației care se decernează unor șefi de stat sau de guvern în semn de recunoaștere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane.
American Jewish Committee a evidențiat, în decizia de acordare a distincției, faptul că a hotărât onorarea Președintelui Klaus Iohannis pentru acțiunea sa de „lider dedicat întăririi democrației și a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul și pentru a aprofunda legăturile dintre România și SUA, precum și între România și Israel”.
Acordarea acestei distincții a mai avut în vedere rolul țării noastre în cadrul Uniunii Europene și al dialogului transatlantic, în menținerea securității regionale și globale, dar și realizările recent încheiatei președinții-în-exercițiu române a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).
Distincția va fi prezentată, cu ocazia unui moment special, în cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary. La Forumul Global, care se desfășoară în perioada 4-6 iunie a.c., vor lua parte peste 2.500 de participanți din 70 de țări.
"Light Unto the Nations" a mai fost acordată unor lideri marcanți, cum ar fi Cancelarul german Angela Merkel, Președintele Franței Nicolas Sarkozy, Președintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, precum și altor șefi de stat din Europa și America Latină.
Vizita la Washington mai cuprinde și alte elemente de program, inclusiv o întâlnire cu reprezentanții comunității de români din SUA", a comunicat Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele României s-a aflat pentru prima dată, faţă în faţă cu președintele american Donald Trump, în 25 mai, la Bruxelles, la reuniunea NATO.