Kliciko, hotărât să-şi recupereze cele patru centuri de campion mondial la box în categoria grea
Vladimir Kliciko este hotărât să-şi recupereze cele patru centuri de campion mondial la box în categoria grea! Pugilistul ucrainean îşi doreşte să-l bată în ring pe britanicul Tyson Fury, care l-a învins la puncte în noiembrie 2015.
"Sunt motivat la maximum să-mi ating scopul şi să-mi recuceresc titlurile. Asta înseamnă să câştig lupta", a precizat Kliciko.
Fury nu a venit la conferinţa de presă, organizată la Londra, deoarece maşina boxerului s-ar fi stricat în drum spre locul întâlnirii cu Kliciko: "Fury nu este acum aici. Poate el este invizibil sau poate eu l-am făcut invizibil. Sper că totuşi ne vom întâlni în ring".
Duelul dintre Tyson Fury şi Vladimir Kliciko va avea loc pe 29 octombrie şi se va disputa la Manchester Arena care are capacitatea de 21 de mii de locuri. Până acum englezul a disputat 25 de lupte în ringul profesionist şi a înregistrat doar victorii.
De partea cealaltă, Kliciko are în palmares 68 de lupte, din care a câştigat 64 şi a pierdut 4.
Sport