Kodjovi Obilale este avertizat de medici că există pericolul să nu poată merge niciodată
Unul dintre cei doi jucători ai naţionalei Togo, răniţi înaintea Cupei Africii din acest an, portarul Kodjovi Obilale se confruntă cu probleme mari. Pe lângă faptul că nu va mai putea juca fotbal, Obilale este avertizat de medici că există pericolul să nu poată merge niciodată. Contractul fotbalistului cu fosta sa echipă a expirat şi de aici a mai apărut o problemă - cea financiară.
Pe 8 ianuarie 2010, autocarul delegaţiei statului Togo de la Cupa Africii a fost atacat de terorişti în provincia Cabinda, imediat după ce au trecut graniţa dintre Congo şi Angola, pentru a participa la turneul final.
Portarul de rezervă al naţionalei Togoleze, Kodjovi Obilale a fost unul dintre cei doi jucători care au avut de suferit cel mai mult. După o perioadă în Africa de Sud, Obilale s-a mutat într-un centru medical din Franţa, unde continuă recuperarea.
Kodjovi Obilale a fost împuşcat în piciorul drept. Chiar dacă a făcut progrese mari, şansele ca Obilale să poată merge din nou sunt infime.
În luna iulie, contractul cu fosta sa echipă, GSI Pontivy a expirat. De atunci, jucătorul se mai confruntă cu o problemă - cea financiară. Obilale este ajutat de foştii săi colegi de naţională, printre care se numără şi starul echipei Emmanuel Adebayor care îi susţine parţial tratamentul.
Pe 22 septembrie FIFA a anunţat că va elabora un program concret de ajutor pentru fotbalist.