KOMPANY, PREZENTAT OFICIAL. Fundaşul a revenit după 13 ani la Anderlecht Bruxelles
Vincent Kompany a fost prezentat oficial la Anderlecht Bruxelles. Internaţionalul belgian va fi antrenor-jucător la clubul care l-a lansat în fotbalul mare. Fundaşul revine după 13 ani la echipa sa de suflet. El a început în anul 2000 fotbalul la Academia lui Anderlecht, pentru ca ulterior să îmbrace tricoul primei echipe, până la transferul la Hamburger SportVerein. Kompany a ajuns într-un moment delicat la Anderlecht. Pentru prima oară în ultimii 56 de ani gruparea din capitala Belgiei nu va juca în cupele europene inter-cluburi.
"Am fost antrenor-jucător practic pe tot parcursul carierei mele, doar că am avut grijă de alte lucruri. Acum voi avea de antrenat o echipă de fotbal, gen de sport în care mă pricep cel mai mult. Bănuiesc că nu va fi ceva nou pentru mine", a declarat Vincent Kompany, antrenor-jucător Anderlecht Bruxelles.
Kompany a fost legitimat în ultimii 11 ani la Manchester City, timp în care a jucat 360 de meciuri în toate competițiile și a înscris 20 de goluri. El are în palmares 11 trofee, dintre care 4 titluri de campion în Premier League.
Între timp, David Silva, fostul coechipier al lui Kompany de la Manchester City a anunţat că va părăsi clubul la finalul sezonului viitor, când îi expiră contractul. Silva a ajuns la ”citadini” în vara anului 2010, după ce a mai reprezentat Valencia, Eibarul şi Celta Vigo.
Cu Manchester City, el a jucat 395 de meciuri şi a câştigat patru titluri în Premier League, de patru ori Cupa Ligii Engleze şi de două ori Cupa Angliei.