Kremlinul impune Ucrainei noi condiții pentru încetarea focului: ”Și asta este tot. Totul se va opri într-o clipă”
Rusia cere Ucrainei să înceteze acțiunile militare, să își schimbe constituția pentru a-i stabili neutralitatea, să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc și să recunoască republicile separatiste Donețk și Lugansk ca teritorii independente, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Peskov a spus pentru Reuters că Rusia a transmis Ucrainei că este pregătită să oprească acțiunea militară "într-un clipă" dacă Kievul îndeplinește condițiile sale.
Aceasta este cea mai explicită declarație a Rusiei de până acum cu privire la condițiile pe care dorește să le impună Ucrainei pentru a opri ceea ce numește "operațiunea militară specială" din Ucraina, aflată acum în cea de-a 12-a zi.
Peskov a declarat că Ucraina este conștientă de aceste condiții: "Și li s-a spus că toate acestea pot fi oprite într-o clipă".
În ceea ce privește chestiunea neutralității, el a spus: "Ei ar trebui să facă amendamente la constituție, conform cărora Ucraina ar respinge orice intenție de a intra în orice bloc. Acest lucru este posibil doar prin efectuarea de modificări la constituție".
"Noi chiar finalizăm demilitarizarea Ucrainei. O vom termina. Dar principalul lucru este ca Ucraina să înceteze acțiunile sale militare. Ar trebui să își înceteze acțiunile militare și atunci nimeni nu va trage", a declarat el.
"Ei ar trebui să facă amendamente la constituția lor, conform cărora Ucraina ar respinge orice intenție de a intra în orice bloc. Am vorbit, de asemenea, despre faptul că ar trebui să recunoască faptul că Crimeea este teritoriu rusesc și că trebuie să recunoască faptul că Donețk și Lugansk sunt state independente. Și asta este tot. Se va opri într-o clipă", a declarat Peskov pentru Reuters.