Kremlinul monitorizează atent situaţia de la Chişinău
Kremlinul monitorizează cu atenţie situaţia din Republica Moldova şi, mai ales, protestul din centrul Chişinăului. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de tass.ru.
"Noi monitorizăm cu atenţie modul cum se desfărşoară evenimentele în Moldova, iar preşedintele Putin este la curent cu situaţia de acolo", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.
PROTEST în Capitală. Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale
PUBLIKA.MD aminteşte că la 6 septembrie, în centrul Capitalei a avut loc un protest de amploare organizat de Platforma civică DA. Manifestanţii au cerut demiterea guverului şi tragerea la răspundere a celor responsabili de situația din sectorul financiar bancar.
Tot ieri, zeci de membri şi susţinători ai mişcării Antifa s-au adunat în faţa Procuraturii Generale şi au încercat să ia cu asalt sediul instituţiei. Mai mulţi poliţişti au intervenit şi au opus rezistenţă, iar opt persoane au fost arestate.
În urma altercaţiilor cu protestatarii, şase polițiști s-au ales cu diferite traumatisme.